Pentru cei care mai cred!... LUPTA CONTINUA!

luni, 8 noiembrie 2010

Sfaturile Sfintilor Parintele Arsenie Boca - sursa: Ortodoxia Tinerilor
ADEVĂRUL
1. Adevărul este fiinţă vie.
2. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte.
3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt şi berbeci şi ţapi; în veacul acesta oile sunt amestecate
cu caprele. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Oare este vina adevărului?
Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor
singuri –, grija învăţării lui curate.
4. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru.
Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare
neputincios din el.
5. Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.
ASCEZA
6. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde
purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă, adică de curăţire a firii de patimi dincolo de
puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însuşi. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung
pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire, ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire.
7. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. În faza aceasta Darurile Duhului
Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. În faza aceasta pot apărea
amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele, pentru că nu numai că nu înaintează, dar poate
pierde şi tot ce a agonisit. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate.
8. Asceza are şi un caracter hristologic. În nevoinţe nu e numai omul, e şi Hristos prezent. În sforţările noastre e prezentă forţa
din firea omenească a lui Hristos.
9. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum şi grija de a nu se sui cu mintea
în văzduhul părerii, căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii.
ASCULTAREA
10. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea, pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care
discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie.
11. Dintre cele trei făgăduinţe monahale, ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea, din două motive cu totul opuse:
unul infirmitatea firii, iar celălalt personalitatea ei.
12. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe
vicleni să-şi dezgroape talantul, precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte.
13. Chiar când se realizează sfinţenia, nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării.
14. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu, stareţii şi
duhovnicii, devin eretici şi, ca atare, se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegaţi de
ascultarea lor, pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. Dar ascultarea de
Biserică nu încetează.
15. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de
monahism.
16. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine.
17. Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi (Luca 9, 23).
18. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în
virtuţi duhovniceşti.
19. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi, dacă e ceva de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se
preschimbă în sfinţenie, pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu.
20. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului, când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece
altul.
Cateva "alifii", de la iubitul parinte Arsenie Boca, pentru drumul nostru duhovnicesc pe care adesea obosim de la prea multe rani sufletesti:
ADEVĂRUL
1. Adevărul este fiinţă vie.
2. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte.
3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt şi berbeci şi ţapi; în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor singuri –, grija învăţării lui curate.
4. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru. Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el.
5. Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.
ASCEZA
6. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă, adică de curăţire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însuşi. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire, ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire.
7. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. În faza aceasta pot apărea amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele, pentru că nu numai că nu înaintează, dar poate pierde şi tot ce a agonisit. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate.
8. Asceza are şi un caracter hristologic. În nevoinţe nu e numai omul, e şi Hristos prezent. În sforţările noastre e prezentă forţa din firea omenească a lui Hristos.
9. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii, căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii.
ASCULTAREA
10. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea, pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie.
11. Dintre cele trei făgăduinţe monahale, ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea, din două motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii, iar celălalt personalitatea ei.
12. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe vicleni să-şi dezgroape talantul, precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte.
13. Chiar când se realizează sfinţenia, nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării.
14. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu, stareţii şi duhovnicii, devin eretici şi, ca atare, se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegaţi de ascultarea lor, pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. Dar ascultarea de Biserică nu încetează.
15. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism.
16. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine.
17. Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi (Luca 9, 23).
18. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti.
19. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi, dacă e ceva de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se
preschimbă în sfinţenie, pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu.
20. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului, când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul.
ATEISMUL
21. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim.
22. Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane.
23. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa.
24. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.
25. Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu