Pentru cei care mai cred!... LUPTA CONTINUA!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

" Biserica iubeste consfatuirea in dragoste, nu galceava plina de semetie..." - revista FAMILIA ORTODOXA

"Mediul virtual (internetul, televizorul, filmul) este un mediu relational viciat, patimas care nu incurajeaza nici pocainta, nici smerenia, nici dragostea jertfelnica pentru aproapele, ci incurajeaza relationarea fantasmagorica, patimasa a omului. Pe scurt, fiind un mediu al emotiilor si al reactiilor umorale, al psihologismului uman, nu este bine bine sa fie folosit pentru a trata sau dezbate teme duhovnicesti"

vineri, 12 noiembrie 2010

Acatistul Sfantului Atanasie Todoran (1/5)

Sfintii Marturisitori nasaudeni - sursa Foaie Nationala

11 12 sf martiri nasaudeni icoane01 12 Noiembrie: Sfintii Martiri NasaudeniSf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni:
Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod,
Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu
(12 Noiembrie)
VIAŢA ŞI NEVOINŢELE
Sfinţii Mărturisitori Atanasie Todoran şi cei dimpreună cu dânsul.
Calendarul ortodox român a mai primit în rândul său 4 ostaşi mucenici: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu. Aceşti sfinţi năsăudeni au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie a anului 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea lor în rândul sfinţilor, cu ziua de pomenire, 12 noiembrie.
Despre viaţa şi faptele muceniceşti ale sfinţilor năsăudeni am aflat mai multe de la părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”.
Înrudit cu George Coşbuc
Sfântul Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi de pe Valea Sălăuţei, în satul Bichigiu, judeţul Bistriţa-Năsăud, înainte de anul 1663. Dragostea faţă de credinţa strămoşească a avut-o de mic, mai ales că din familie făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, nimeni alţii decât stămoşii poetului George Coşbuc. Datorită educaţiei primite, a ajuns fruntaş în comună, a fost jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.
De tânăr a avut în sânge iubirea de ţară, şi toată viaţa a luptat pentru apărarea ei. A făcut parte şi dintr-un regiment de apărare a Vienei. Dar nemaisuportând despărţirea de neamul său şi tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă.
A fost urmărit, dar s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. De aici, a trecut în Moldova, unde a slujit mai mulţi ani, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie – în vârstă de 74 de ani – după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
Cu toate acestea, nu a scăpat de pedeapsa pentru dezertare, fiind închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După eliberare, s-a întors la Bichigiu.
Apărător al Ortodoxiei şi al neamului
Nu se ştie exact câţi copii a avut, probabil o fată şi un băiat. Fiica posibil să-i fi murit, atunci când el se ascundea de austrieci. Despre fiul lui se ştie că, fiind pe moarte, iar în sat nefiind nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie s-a opus cu îndârjire împărtăşirii acestuia cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Înmormântarea a fost făcută în cele din urmă în ritul credinţei strămoşeşti.
În anii 1761-1762, a negociat, împreună cu alţi fruntaşi din ţinutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A mers la Viena, împreună cu alţi români, unde a încheiat pactul cu guvernul austriac. Au primit asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de mai multe drepturi.
Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă, căci de mulţi ani ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei greco-catolice.
Nu după mult timp, Atanasie a înţeles planurile ascunse, că nu s-a ţinut deloc seama de dorinţa românilor. După ce a văzut acestea, a trecut în tabăra adversă şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii, la rândul lor, au înţeles că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism şi, apoi, că nu se respecta promisiunea ridicării iobăgiei, de aceea mocnea în ei un sentiment de revoltă împotriva asupritorilor.
Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre!
Părintele Alexandru Mizgan ne spune că: „Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă».”
Generalul Bukow a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism a ortodocşilor.
„Când cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea şi le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare: «De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.
Nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!
Cuvântarea înflăcărată a bătrânului Tănase Todoran a avut efect imediat. În acel moment, a început revolta. Aceasta se datorează şi faptului că toţi ofiţerii regimentului erau austrieci, ei nu cunoşteau obiceiurile locului şi îi dispreţuiau pe români. Grănicerii abia intraţi în serviciul militar erau trataţi cu severitate excesivă. O profundă indignare a cuprins inimile credincioşilor când au observat că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând să-i atragă la catolicism.
„Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, şi i-a spus:«Fătul meu, de unde eşti?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!». După aceea, l-a luat pe vlădică de mână şi l-a condus ca să nu năvălească asupra lui mulţimea tulburată.Grănicerii l-au înfruntat şi pe generalul Buccow, încât acesta şi episcopul Aron au scăpat prin fugă. A doua zi după rebeliune, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud şi le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , mai precizează părintele Alexandru Mizgan.
“În pământ de m-or băga / Nu mă las de legea mea”
La scurtă vreme după rebeliune, a venit la Salva o comisie aulică spre a face cercetări asupra celor petrecute pe platoul „Mocirlă” în mai 1763. Cercetările au durat 6 luni. Ancheta se îndrepta împotriva principalului autor al rebeliunii, Tănase Todoran din Bichigiu. Acesta n-a retractat nimic şi, cu un curaj mucenicesc, şi-a asumat răspunderea celor întâmplate. Şedinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, şi conţine următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină.
Alţi 15 conducători de revoltă au fost graţiaţi de la spânzurătoare în schimbul a 6000 de lovituri de verigi date de soldaţi, ceea ce tot moarte sigură a însemnat.
Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.
La executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât şi confraţii săi de supliciu, şi-au păstrat sângele rece, declarând că nu regretă suferinţa morţii pentru dreptate şi lege, fiindcă este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, că e mai frumos a muri pentru lege decât a te face vânzătorul ei.
Tradiţia a păstrat în cântece şi doine cuvintele pe care Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu le-a rostit în timpul groaznicelor torturi la care a fost supus pentru credinţa strămoşească şi dreptatea socială a românilor năsăudeni:
«Nu vă daţi feciori cătane
Că-ţi purta păduci cu coarne
Asta v-o spune de un an
Moşul vostru Todoran
În pământ de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos
Sloboziţi puştile jos…»
Sfinţii Năsăudeni au fost cinstiţi neîncetat
Din descrierea revoltei, a anchetei, a procesului şi a declaraţiei lui Tănase Todoran, rezultă că lupta şi jertfa vieţii lui, precum şi a confraţilor săi de martiriu, a fost în primul rând împotriva împilării de orice natură: socială, politică şi religioasă. Pedepsele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca, pe moment, românii să refuze categoric intrarea în regimentele grănicereşti.
Primind moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei celor 4 mucenici se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni.

marți, 9 noiembrie 2010

sursa : Foaie Nationala

Sfinti Romani: Sf. Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat (9 Noiembrie)

11.09%20Sf.%20Mc.%20Claudiu,%20Castor,%20Sempronian%20si%20Nicostrat Icoane0 Sfinti Romani: Sf. Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat (9 Noiembrie)
Cel din urmă dintre marii împăraţi păgâni a fost Diocleţian (284-305). Cu toate că se ridicase de jos, fiind un viteaz mânuitor de arme şi un dibaci conducător de popoare, totuşi în loc să fie pătruns de învăţăturile mântuitoare ale credinţei creştine, care pe atunci ajunsese să se răspândească în cele mai multe din cetăţile şi ţinuturile stăpânite de el, s-a lăsat robit de credinţele deşarte ale regilor persani şi ale faraonilor egipteni. Aceştia socoteau că puterea împărătească se trage de la zei. Astfel în cei treizeci de ani cât a stat la cârma imperiului, Diocleţian cerea tuturor supuşilor să se plece până la pământ înaintea lui şi să-l cinstească întocmai ca pe un zeu. Închistat în această rătăcire, el a căutat să adune în strălucitul său palat din cetatea Salonae (Splitul de azi), de pe malul Mării Adriatice, unde se retrăsese, tot felul de pietre preţioase şi de statui din marmura cea mai scumpă, între altele, un chip al „Regelui Soare” înalt de 25 de (picioare, apoi stâlpi şi capiteluri, împodobiţi cu cele mai variate frunze şi fructe ca şi nesfârşite plăsmuiri în marmură: „victorii, amoraşi, lei, vulturi, cerbi şi alte obiecte de petrecere”. Scriitorul creştin Lactanţiu, care trăia pe vrernea aceea, povesteşte că în goana lui după astfel de podoabe, împăratul Diocleţian dovedea o adevărată patimă.
Aşa se face că paşii lui au ajuns până la Sirmium, în apropierea căruia se afla un vestit şantier de cioplitori şi de sculptori în marmură, care era condus de patru meşteri neîntrecuţi, toţi patru creştini: Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat. Ei conduceau lucrările ca nişte adevăraţi ingineri: preluau comenzile, plăsmuiau modelele şi controlau întreaga desfăşurare a muncii de aici. Împăratul era mândru că are meşteri atât de dibaci. Dar, dintre cei peste 600 de lucrători, mulţi erau păgâni, care nu vedeau cu ochi buni mulţumirea şi răsplata pe care le-o arăta acestor creştini de frunte bătrânul împărat. În ultimii trei ani, cei patru meşteri primiseră Botezul din mâinile episcopului Chiril din Antiohia, surghiunit în ţinutul Iliricului. Ei obişnuiseră şi pe mulţi alţi lucrători să-şi facă semnul crucii de câte ori începeau şi terminau vreo lucrare, fiind convinşi că numai prin ajutorul şi puterea lui Dumnezeu au fost în stare sa facă tot ceea ce realizaseră până atunci. Văzându-le credinţa, şi un al cincilea meşter, Simpliciu, a trecut de partea lor. Numaidecât cei invidioşi i-au pârât la împărat, declarând că meşterii aceştia conduc lucrările numai prin superstiţie şi magie, că nu vor să ştie decât de credinţa lor în Hristos. „Cu atât mai bine, răspunse împăratul, numai să se isprăvească bine lucrările pe care li le-am încredinţat”.
- „Da, dar tocmai acest lucru nu vor să-l împlinească aşa cum aţi cerut, ziseră cioplitorii şi câţiva „filosofi” păgâni, căci de câte ori ne-aţi vizitat şi aţi cerut să sculpteze chipul zeului Asclepios, ei totdeauna au terminat celelalte lucrări, dar statuia zeului vindecător nu vor s-o facă”.
- „E adevărat acest lucru?”, întrebă împăratul pe cel dinţii dintre ei, pe Claudiu.
- „În toate ne-am arătat ascultători, împărate, afirmă el, dar chipul acestui zeu nu vrem şi nu putem să-l facem”.
Cercetând toate celelalte lucrări ieşite din mâna celor cinci meşteri şi mirându-se de măiestria cu care au fost lucrate, împăratul nu şi-a pierdut cumpătul şi a trecut cu vederea şi de astă dată neascultarea lor, spunând că nu-i pasă cine va isprăvi-o, dar statuia lui Asclepios, zeul medicinei, trebuie făcută. Şi într-adevăr, ea a fost terminată, dar cei care o executaseră n-au fost cei cinci meşteri, ci unii dintre oamenii „filosofilor” păgâni. Când a venit din nou împăratul şi a văzut isprăvită statuia zeului a crezut că între timp totuşi cei cinci s-au răzgândit şi i-au împlinit dorinţa, dar partida celorlalţi s-a năpustit cu ură asupra lor, pârându-i în cuvinte duşmănoase. Obosit de încurcătura la care s-a ajuns, acesta a încredinţat unui dregător cu numele Lampadie să facă cercetări şi să liniştească lucrurile. Asmuţind mulţimile asupra celor cinci meşteri, care n-au vrut nici să audă de porunca dregătorului de a aduce cinstire şi jertfe zeilor, acesta i-a aruncat în temniţă. Duşmanii lor nu s-au mulţumit numai cu atât. Au urmat bătăi şi răscoale ale partidei păgâne, mai ales după ce în decursul întemniţării însuşi Lampadie a căzut mort „ca lovit de un duh rău”. Când împăratul a înţeles că rudele mortului ameninţau să provoace o răscoală generală, a hotărât să termine cu cei cinci şi astfel, din ordinul lui, au fost închişi de vii în sicrie de plumb şi aruncaţi în apa fluviului Sava. La auzul acestei veşti, moare de supărare şi episcopul Chiril, care fusese şi el închis în temniţă. După câteva zile, un creştin cu numele de Nicodim a scos din apă sicriele şi a purtat grijă de înmormântarea osemintelor sfinţilor (1).
Calendarul roman din anul 354 aminteşte de pomenirea lor la data de 9 noiembrie.
Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae
1. Textul „pătimirii” se păstrează în Acta Sanctorum, volumul III, pe luna noiembrie, Paris, 1910, p. 705-779. Vezi şi Bibliotheca hagiographica graeca, ed. F. Halkin, vol. II, Bruxelles, 1959, p. 225.
Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 205-207, Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostat.
http://www.sfintiromani.ro

luni, 8 noiembrie 2010

Sfaturile Sfintilor Parintele Arsenie Boca - sursa: Ortodoxia Tinerilor
ADEVĂRUL
1. Adevărul este fiinţă vie.
2. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte.
3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt şi berbeci şi ţapi; în veacul acesta oile sunt amestecate
cu caprele. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Oare este vina adevărului?
Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor
singuri –, grija învăţării lui curate.
4. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru.
Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare
neputincios din el.
5. Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.
ASCEZA
6. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde
purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă, adică de curăţire a firii de patimi dincolo de
puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însuşi. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung
pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire, ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire.
7. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. În faza aceasta Darurile Duhului
Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. În faza aceasta pot apărea
amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele, pentru că nu numai că nu înaintează, dar poate
pierde şi tot ce a agonisit. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate.
8. Asceza are şi un caracter hristologic. În nevoinţe nu e numai omul, e şi Hristos prezent. În sforţările noastre e prezentă forţa
din firea omenească a lui Hristos.
9. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum şi grija de a nu se sui cu mintea
în văzduhul părerii, căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii.
ASCULTAREA
10. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea, pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care
discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie.
11. Dintre cele trei făgăduinţe monahale, ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea, din două motive cu totul opuse:
unul infirmitatea firii, iar celălalt personalitatea ei.
12. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe
vicleni să-şi dezgroape talantul, precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte.
13. Chiar când se realizează sfinţenia, nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării.
14. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu, stareţii şi
duhovnicii, devin eretici şi, ca atare, se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegaţi de
ascultarea lor, pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. Dar ascultarea de
Biserică nu încetează.
15. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de
monahism.
16. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine.
17. Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi (Luca 9, 23).
18. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în
virtuţi duhovniceşti.
19. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi, dacă e ceva de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se
preschimbă în sfinţenie, pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu.
20. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului, când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece
altul.
Cateva "alifii", de la iubitul parinte Arsenie Boca, pentru drumul nostru duhovnicesc pe care adesea obosim de la prea multe rani sufletesti:
ADEVĂRUL
1. Adevărul este fiinţă vie.
2. Iniţiativa omului spre Adevăr tot Dumnezeu o trezeşte.
3. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt şi berbeci şi ţapi; în veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele. Nimic mai împărţit pe lume decât părerea oamenilor asupra adevărului. Oare este vina adevărului? Dumnezeu a ştiut această infirmitate a omului, a aflării adevărului curat, de aceea a dat Bisericii şi slujitorilor ei legiuiţi – lor singuri –, grija învăţării lui curate.
4. „Scriptura nu se tâlcuieşte cum îl taie capul pe fiecare”, strigă Sfântul Apostol Petru. Adevărul nu se înfăţişează cum i se năluceşte oricărei minţi întâmplătoare. Creştinismul nu este ceea ce poate strâmba fiecare neputincios din el.
5. Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului.
ASCEZA
6. Termenul de curăţire (asceza) are două vârste şi s-a încetăţenit sub numele de purificare. Perioada ascetică cuprinde purificarea activă în care intră toate nevoinţele din partea omului şi purificarea pasivă, adică de curăţire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu Însuşi. El Îşi face loc curat în cei ce-L caută cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta şi atunci ei trebuie să sufere curăţiri mai presus de fire, ca să poată locui în ei cu slavă Cel mai presus de fire.
7. Faza de culminaţie a ascezei şi de adâncire a trăirii duhovniceşti se numeşte iluminare. În faza aceasta Darurile Duhului Sfânt primite la Botez se dezvoltă în toată deplinătatea lor şi întăresc sufletul pentru şi mai grele încercări. În faza aceasta pot apărea amăgiri şi daruri extraordinare şi cine le are e sfătuit să nu-şi lipească inima de ele, pentru că nu numai că nu înaintează, dar poate pierde şi tot ce a agonisit. Iar calea e din ce în ce mai subţire şi tot mai mult trebuie să te lepezi de toate.
8. Asceza are şi un caracter hristologic. În nevoinţe nu e numai omul, e şi Hristos prezent. În sforţările noastre e prezentă forţa din firea omenească a lui Hristos.
9. Partea începătorilor este nevoinţa de a seca izvoarele patimilor din pământul inimii, precum şi grija de a nu se sui cu mintea în văzduhul părerii, căci acolo bat furtuni mari şi se rup aripile minţii.
ASCULTAREA
10. Dintre cele trei făgăduinţe (monahale) cea mai grea e ascultarea, pentru că are de biruit mai mult patimile minţii care discută cu Dumnezeu în loc să asculte fără discuţie.
11. Dintre cele trei făgăduinţe monahale, ascultarea necondiţionată s-a dovedit cea mai grea, din două motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii, iar celălalt personalitatea ei.
12. Disciplina ascultării ridică firea din infirmitate precum scoate şi mândria din personalitate. Ascultarea face şi pe leneşi şi pe vicleni să-şi dezgroape talantul, precum acoperă şi pe cei talentaţi de jefuirea slavei deşarte.
13. Chiar când se realizează sfinţenia, nici aceasta nu dezleagă de acoperământul ascultării.
14. De Dumnezeu ascultăm necondiţionat toată viaţa şi fără abatere. Dacă însă povăţuitorii noştri după Dumnezeu, stareţii şi duhovnicii, devin eretici şi, ca atare, se încarcă din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegaţi de ascultarea lor, pentru că ei au strâmbat dreapta credinţă şi prin conştiinţa lor nu se mai exprimă voia lui Dumnezeu. Dar ascultarea de Biserică nu încetează.
15. Mănăstirile cu viaţă de sine au slăbit votul ascultării şi al sărăciei şi din pricina aceasta sunt o formă decadentă de monahism.
16. Spre folosul vieţii duhovniceşti eşti de mare câştig ascultând pe oricine.
17. Ascultarea e lepădarea de sine, luarea crucii în fiecare zi (Luca 9, 23).
18. Ascultarea stinge orice frământare şi opreşte orice iniţiativă, deci toată energia, cu vremea, trebuie să se convertească în virtuţi duhovniceşti.
19. Ascultarea stinge personalitatea de pe planul lumii şi, dacă e ceva de capul ascultătorului, toată înzestrarea lui se
preschimbă în sfinţenie, pe care, de multe ori, se poate întâmpla să n-o ştie nimeni fără numai Dumnezeu.
20. Aşa creşte ascultătorul o personalitate a spiritului, când izbuteşte să treacă peste grămada sa de oase ca şi cum ar trece altul.
ATEISMUL
21. Obârşia ateismului este în Templul din Ierusalim.
22. Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate şi o eroare fundamentală a naturii umane.
23. Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa.
24. Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.
25. Necredincioşii, spre ruşinea noastră, îşi cred necredinţei lor mai mult decât credem noi credinţa noastră.

Despre AVORT...

"Nu vreau decât o chestie să spun; am făcut un avort săptămâna asta. Eram în 19 săptămâni ,deja aveam lapte în sâni şi fătul mişca, da nu mi-a păsat. Eu vroiam avort şi într-un fel sau altul l-am făcut, şi nu îmi părea rău până am văzut ceea ce a ieşit din mine: era un bebeluş, era mic, dar perfect.. ştiam de dinainte ca era şi băieţel, dar nu mă aşteptăm să fie un copilaş în adevăratul sens al cuvântului, şi era aşa frumos, cel mai frumos copil pe care l-am văzut în viaţa mea, avea şi păr pe cap, si cel mai tare mi s-a rupt sufletul când am observat că stătea ghemuit şi îşi ţinea cordonul în braţe ca şi cum ar fi trecut prin mari chinuri. Am îndrăznit să mă uit mai atent la el ,avea degetele, si la mâini, şi la picioare, un năsuc perfect.. şi i se vedea un zâmbet pe faţă…ş i mai dureros era că semăna cu mine la gură… . Astea le povestesc pentru toate femeile care fac avort  ,în special după 3 luni, multe care fac.. îl fac, se ridica şi pleaca, dar niciodată nu se uită la ce lasă în urma. Eu acum sunt distrusă, din punct de vedere psihic, şi ştiu că niciodată nu voi mai fi la fel şi că niciodată nu voi putea săruta şi alintă copilaşul meu frumos, după care plâng în fiecare seară. Poate voi mai avea copii dar nu pe el.” (Nicoleta)
Aşadar mamelor, să vă ganditi mai bine înainte de a face un avort, că poate pe moment vreţi să faceţi acest lucru ca să scăpaţi de orice problemă, dar mai târziu s-ar putea să aveţi mari regrete şi viata să vi se transforme într-un calvar şi mai important decât acest lucru, gândiţi-vă că faceţi un mare păcat şi că atrageţi mânia Lui Dumnezeu asupra voastră! Dumnezeu să vă ajute să luaţi decizia înţeleaptă şi să vă dea putere să treceţi peste toate problemele care intervin în momentul în care aţi aflat că sunteţi însărcinate! Rugaţi-vă Lui Dumnezeu căci el ne scoate din orice situaţie chiar dacă noi nu vedem nici o cale de scăpare,dacă avem credinţă şi dragoste Dumnezeu ne rezolvă orice problemă în chip minunat! Doamne ajută!
“În Creştinătate nu există nu se poate,cu Hristos se poate orice!” (Părintele Arsenie Papacioc)
3 comentarii -Blog Noua Dreapta

Din intelepciunea pr.Nicolae Steinhardt

1." Crestinismul nu e prostie mieroasa. Printul Miskin - idiotul - numai prost nu e. Pe toate le stie, pe toti ii intelege, cunoaste raul ca putini altii. Dar dintr-insul nu trage concluzia cinismului, iresponsabilitatii si deznadejdii, ci deduce solutia bunatatii, apararii dreptatii altora si smeririi eului - intreita solutie crestina.
Singura posibila daca avem nitica minte si privim realitatea in fata."
2. " Crestinismul : reteta de fericire si tortura de neindurat. Simultan, deopotriva. Numai ca nasterea din apa si din duh preface - fara a o desfiinta - si suferinta in fericire. Daca Hristos nu ar fi inviat, raportul ar fi fost altul, invers. Dar a inviat. O stim.

Mihai Tuburlui: România şi R.Moldova semnează astăzi tratatul de f...

Mihai Tuburlui: România şi R.Moldova semnează astăzi tratatul de f...: "Daca in urma cu aproximativ 2 ani, Traian Basescu aflat la Piatra Neamt, la Forumul Autorităţilor Locale din Republica Moldova şi România, s..."

Sfintii arhangheli Mihail si Gavriil, rugati-va pentru noi!

marți, 2 noiembrie 2010

NE VOM INTOARCE... - Radu Gyr

Ne vom intoarce intr-o zi,
Ne vom intoarce neaparat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cand am plecat.


Ne vom intoarce neaparat,
Cum apele se-ntorc in nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cantec pe viori.


Ne vom intoarce intr-o zi,
Si cei de azi, cu pasii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simti,
Cum vom patrunde-ncet in ei.


Ne vom intoarce ca un fum,
Usor, tinandu-ne de maini,
Toti cei de ieri in cei de-acum,
Cum trec fantanile-n fantani.


Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
In toate dragostele noi
si-n cantecul pe care si-l
vor spune altii dupa noi.


In zambetul ce va miji 
si-n orice geamat viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o samanta-n taina lor.


Noi, cei pierduti,re-ntorsi din zari,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem si-n disperari,
si-n rani ce-n piepturi se ascund.


Si-n lacrimi ori in mangaieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
In tot ce maine, ca si ieri,
Va sangera sau va iubi!